Clipe grele pentru Oana și Viorel Lis! Ziua de miercuri nu a fost una ușoară pentru Oana Lis. Partenera de viață a lui Viorel Lis a povestit fanilor de pe internet despre ce a fost vorba, spunând – spre liniștirea spiritelor deja încinse – că nu s-a petrecut, din fericire, nimic grav.
„Așa a început ziua mea! După mine, prin câte am trecut… Spitalul Elias și Spitalul Floreasca sunt cele mai bune din țară! Aaa, și Spitalul Universitar!?”, a spus blonda.
Bineînțeles că prietenii virtuali ai Oanei nu s-au mulțumit doar cu astfel de informații succinte, însă Oana a preferat să spună doar că nu a fost vorba despre nimic grav.
„E ok, ceva de rutină!???”, a scris ea în spațiul online.
În ultima perioada, Oana nu a trecut prin momente foarte ușoare, din punct de vedere medical, mai ales că nici Viorel Lis nu s-a simțit foarte bine și a ajuns, de câteva ori, la spital. Oana i-a fost, de fiecare dată, alături.
CITEȘTE ȘI: CUM A AJUNS OANA LIS IMOBILIZATĂ LA PAT: „M-AM GÂNDIT CĂ M-A DEOCHEAT SAU M-A BLESTEMAT CINEVA!”
Printre postările făcute recent de Oana Lis se numără o fotografie pe care e scris un mesaj intim în limba engleză. “I have sex with you a lot in my head”, care se traduce așa: “Fac sex cu tine foarte mult în capul meu”. Faptul că l-a distribuit pe pagina ei oficială de Instagram denotă că împărtășește ideea scrisă pe poză. Unul dintre comentariile primite de soția lui Viorel Lis este: “Oh, baby lets do sex for real (Oh, iubito, hai să face amor cu adevărat)”.
E lesne de înțeles că postarea Oanei Lis i-a făcut pe mulți să se gândească la partidele de amor pe care le are cu soțul ei. În vârstă de 74 de ani, Viorel Lis se confruntă cu mai multe probleme de sănătate. Vă reamintim că fostul primar al Bucureștiului a suferit un accident vascular cerebral pe 27 aprilie. De asemenea, el s-a operat de colecist în luna noiembrie a anului 2017. Intervenția chirurgicală a fost extrem de delicată.